• DESPRE MINE
  • SA CONSTRUIM IMPREUNA
  • CERCETARE
  • DISTINCTII
  • MEDIA
  • GALERIE
  • Home
  • Media
  • Media
  • UMF ”Carol Davila” anunță marile schimbări la admiterea de anul acesta

UMF ”Carol Davila” anunță marile schimbări la admiterea de anul acesta

by Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga / Monday, 27 April 2020 / Published in Media

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București este pregătită să organizeze examenul de admitere pentru cele patru facultăți ale sale, la două săptămâni distanță de la încheierea examenului de bacalaureat. Data exactă se va cunoaște abia după ce Ministerul Educației și celelalte autorități implicate în gestionarea crizei COVID-19, vor decide asupra reluării cursurilor pentru anii terminali din învățământul preuniversitar și organizării examenului maturității.

Între timp, comunitatea academică a UMF ”Carol Davila” se implică cu celeritate în luarea unor decizii optime în ceea ce privește organizarea examenului de accedere a liceenilor în prestigioasa instituție de învățământ superior medical. Una dintre aceste decizii este reprezentată de Metodologia proprie de admitere pentru anul universitar 2020-2021, care deja a fost publicată, chiar dacă nu a putut fi precizată încă, data la care va avea loc acest concurs. De asemenea, cifra de școlarizare propusă spre aprobare Ministerului Educației este de 1200 de locuri fără taxă, 287 cu taxă, la care se adaugă locurile alocate categoriilor speciale (romi, absolvenți din centre de plasament și absolvenți de licee din mediul rural). Una dintre noutățile admiterii din 2020 este aceea că înscrierea candidaților se va desfășura exclusiv online. În acest scop, Universitatea bucureșteană urmează să pună în funcțiune o platformă electronică dedicată special acestei proceduri și ulterior să comunice modul de desfășurare a înscrierilor. Toate datele care vor fi introduse online vor fi verificate, după anunțarea rezultatelor admiterii, atunci când studenții vor prezenta, la secretariatele facultăților, documentele originale.

Potrivit studiilor , organizarea examenului online nu este posibilă din rațiuni care țin de corectitudinea testării și, deși există posibilitatea supravegherii video online a candidaților, aceasta nu elimină total riscul de fraudă. În schimb, testarea online va fi experimentată în cadrul unei simulări care va avea loc pe 16 mai și în timpul căreia vor fi disponibile inclusiv modalitățile de supraveghere video. Simularea admiterii la Facultatea de Medicină este organizată de Societatea Studenților în Medicină din București în strânsă colaborare cu UMF ”Carol Davila”. Pentru concursul care testează nivelul de pregătire al viitorilor absolvenți de liceu, interesați să devină studenți la Medicină, a fost creată o platformă specială. Participanții au achitat o taxă de înscriere, de 90 lei, și vor primi câte un cont validat de către organizatori prin intermediul căruia vor avea acces la subiectele Simulării Examenului de Admitere, pentru rezolvarea acestora păstrându-se același interval de timp – două ore și 30 de minute , similar cu cel destinat probei oficiale de examinare. Potrivit organizatorilor acestei proceduri inedite de examen, punctajul obținut și ierarhia mediilor obținute de către participanți, se vor afișa a doua zi după simulare, respectiv în data de 17 mai. Îmbucurător este faptul că interesul pentru Facultatea de Medicină din cadrul Universității ”Carol Davila” rămâne crescut. La încheierea înscrierilor pentru simularea examenului de admitere, pe 22 aprilie, cifra celor care și-au manifestat dorința de a-și testa cunoștințele a fost de peste 2800 de liceeni, cu doar 150 de elevi mai mică comparativ cu cea înregistrată anul trecut, când acest examen opțional s-a desfășurat în condiții normale.

Simularea examenului de la Facultatea de Medicină a Universității ”Carol Davila” București este deja o tradiție și prezintă o imagine fidelă a nivelului de pregătire pentru cei interesați să participe la examenul de admitere

În ceea ce privește examenul propriu-zis, chiar dacă data organizării lui nu este cunoscută, se fac demersuri pentru pregătirea unor spații suplimentare. Este lesne de intuit că organizarea, în sistemul clasic, va impune măsuri de distanțare fizică a candidaților, iar conducerea UMF ”Carol Davila” este în plin proces de identificare a unor spații care să corespundă cerințelor. În acest scop, s-a luat legătura cu alte universități bucureștene care ar putea oferi săli  pentru găzduirea examenului de admitere.

“ Pentru întreaga comunitate academică din UMF Carol Davila organizarea examenului de admitere, pentru toate cele patru facultăți ale Universității, a reprezentat, în fiecare an, o prioritate, iar anul acesta, date fiind condițiile speciale generate de criza pandemiei COVID-19, preocupările noastre în ceea ce privește organizarea acestui concurs vor avea o traiectorie bine definită în rigurozitate și securitate din punct de vedere a tot ceea ce înseamnă un posibil risc de infectare cu SARS CoV2 și, totodată, am demarat toate procedurile ce vizează optimizarea tuturor condițiilor de examen ” a declarat Prof.Dr. Viorel Jinga, Rector al UMF “Carol Davila” din București.

Sursa: medikatv.ro

Recent Posts

  • O nouă campanie la Digi24: „Avem același sânge”

    Sângele înseamnă viață, iar noi putem da viață ...
  • Medicina de familie, anestezie-terapie intensivă, pediatrie, boli infecţioase, epidemiologie, microbiologie şi sănătate publică sunt, anul acesta, specializările cu cele mai multe locuri alocate la Rezidenţiat

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, arată că...
  • Rezidențiat 2022: 10.330 de candidați, înscriși la concurs. 3.636 de absolvenți vor concura la UMF „Carol Davila” din București

    Anul acesta, pentru concursul de admitere în re...
  • Primul român laureat Nobel, omagiat de Universitatea Carol Davila. Expoziție permanentă în Palatul Facultății de Medicină

    La împlinirea a 110 ani de la nașterea Profesor...
  • Regal al cercetării ştiinţifice medicale: Peste 10.000 de participanți la Congresul UMF “Carol Davila” din Bucureşti

    Ajuns la cea de a X-a ediție, cel mai mare even...

© 2019 All rights reserved.

TOP
Acest site foloseste cookie-uri. Pentru a continua navigarea in site va rugam sa cititi Politica de cookiesAcceptaRespinge
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT