Stimați colegi,
Dragi studenți,
Am ajuns la finalul campaniei pentru candidatura la funcția de Rector al UMF Carol Davila. În această perioadă, am purtat numeroase discuții cu colegii din discipline și cu studenții. Am discutat cu voi despre planurile mele de a moderniza UMFCD, ați punctat unele probleme existente despre care nu știam și împreună am identificat soluții pe care am de gând să le aplic din poziția de Rector.
Vă mulțumesc că m-ați ajutat să-mi construiesc o imagine globală asupra Universității noastre și că acum știu toate punctele care necesită optimizare, pentru a fi mai buni și mai performanți.
Totodată, mi-am dat seama că există foarte multe resurse umane nefolosite pe care trebuie să le coagulez. Îmi doresc să atrag mulți oameni valoroși lângă mine, cu care să discut de la egal la egal și care să-și asume responsabilități și ținte precise, realizabile.
Cred cu tărie că experiența, pasiunea și inteligența pot ridica statutul Universității.
Sunt un om de acțiune. Sunt independent, nu am mize personale, am doar provocarea de a dovedi că UMFCD poate aduce mai multă calitate pentru toți cei implicați în fenomen și poate deveni un model instituțional de succes.
Cred cu putere că electorii mei sunt educaţi pentru a discerne între argumente şi sofisme, între rezonabil şi demagogie.
Sunt conştient că a cere încrederea cuiva presupune o imensă datorie. Votul este un gest de conştiinţă care implică valorile pe care ni le asumăm, visurile noastre şi o viziune. Le aveți în programul meu, care nu conține promisiuni deșarte ca monedă de schimb pentru a fi ales.
Funcția de rector al UMFCD are o imensă încărcătură simbolică și reprezentativă, dincolo de rolul administrativ. E o mare șansă, pe care o voi utiliza pentru a întări statutul UMFCD și pentru a pune profesia de medic pe cursul ei firesc.
Vreau să construim împreună, să transformăm UMFCD – DE LA CEA MAI REPREZENTATIVĂ UNIVERSITATE DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN ROMÂNIA LA STATUTUL DE LIDER REGIONAL EUROPEAN.
Vă mulțumesc tuturor și vă aștept la vot,
Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga